 |
| Stefan cel Mare |
 |
| Steagul Moldovei |
Bataliile lui Stefan cel Mare
 |
| Steagul de lupta a lui Stefan cel Mare |
Batalia de la Doljesti
În condiţiile compromiterii lui Petru Aron, în urma acceptării de către acesta a solicitării sultanului de închinare a Moldovei şi de plată a tributului, Ştefan pătrunde în Moldova, în aprilie 1457, cu sprijinul lui Vlad Ţepeş şi cu susţinători din Ţara de Jos.
Confruntarea cu forţele lui Petru Aron are loc la Doljeşti jud. Neamţ, pe pârâul Hresca, afluent al Siretului. Cronica moldo-germană arată că „în anul, cum se scrie de la naşterea lui Hristos, 1457, în luna aprilie, în ziua 11, într-o marţi, în săptămâna mare, înaintea Paştilor, atunci a venit Ştefan voievod, un fiu al lui Bogdan voievod, care a venit cu putere mică, cu muntenii, cu ţările de jos, ca la 6 mii de oameni. Şi au venit asupra lui Aaron voievod la o gârlă sau apă cu numele Hresca, lângă Doljeşti. Acolo a bătut Ştefan voievod pe Aaron voievod, alungându-l din ţară şi el însuşi a rămas stăpân cu putere”.
A doua zi, pe câmpul de la „Direptate”, de lângă Suceava, Adunarea Ţării îl aclama pe Ştefan, iar mitropolitul Teoctist îl ungea domn al Moldovei. În acest timp, Aron Vodă se retrage în Polonia, apoi în Ungaria, de unde va emite în continuare, pentru mai mult de un deceniu, pretenţii la tronul Moldovei. Executarea sa, în timpul unei expediţii a lui Ştefan în Transilvania, în 1468 sau 1469, va contribui la consolidarea domniei acestuia.
Batalia de la Baia
În noaptea de 14 spre 15 decembrie 1467 oastea lui Stefan a atacat pe neașteptat orașul Baia, dând foc palisadelor din lemn ale orașului, ceea ce a luat prin surprindere armata regală, având loc crâncene lupte stradale de noapte, soldate cu mari pierderi omenești pe ambele părți. Grigore Ureche autorul letopisetului Tarii Moldove relatează că incendiul pus noaptea de moldoveni a creat o mare învălmășeală, în care au fost tăiați cu săbiile aproape jumătate din soldații regelui Matia. El însuși ar fi fost rănit cu trei săgeți și cu o lovitură de lance, ceea ce a determinat transportarea sa în mare grabă spre Ungaria.
Totuși trebuie menționat că o parte din armată lui Ștefan cel Mare nu atacaseră, precum era convenit, fiind tradat, lucru ce l-ar fi putut costa pe domnitor victoria și chiar viața. Defecțiunea era expresia nemulțumirii unei părți a marii boierimi față de politica lui Ștefan. După bătălie, Ștefan cel Mare a omorat 24 mari boieri trădători printre care și pe vornicul Crasneș, alți 40 boieri de rang inferior fiind trasi in teapa.
Batalia de la Lipnic
În august 1469, tătarii Hanului Mamac de pe Volga au ajuns la Nistru. Aici oastea cea mare s-a divizat în trei. O parte din oaste a atacat Jitomirul, cea de a doua a atacat Trembovla, regiune periferică a Regatului Polonez, amplasată ceva mai la nord de Cernauți, iar cea de a treia a intrat în Moldova, prădând tot ce le stătea în cale.
Călăreții lui Ștefan cel Mare i-au atacat cu săgețile pe tătarii intrați în Moldova, aceștia din urmă retrăgându-se și căutând un vad pentru trecerea peste Nistru. Totuși, oastea lui Ștefan i-a ajuns din urmă pe tătari, bătălia dându-se în dumbrava de lângă satul Lipnic. Tătarii au fost învinși, suportând pierderi grele. Fiul și fratele (Eminec) ai Hanului Mamac au fost luați prizonieri.
Batalia de la Podul Inalt
Evenimentul are loc atât ca urmare a întreruperii plăţii tributului de către Ştefan, în 1473 – tributul era plătit încă din vremea lui Petru Aron din 1456 , cât şi a încercărilor domnului Moldovei de a scoate Ţara Românească de sub influenţa Porţii, prin înlăturarea lui Radu cel Frumos .În acelaşi timp, otomanii doreau extinderea influenţei la Marea Neagră, prin dobândirea Chiliei şi a Cetăţii Albe. Ştefan s-a simţit încurajat în acţiunile sale de constituirea unei coaliţii antiotomane , avându-i ca membri pe şahul statului turcmen din Asia Centrală, Uzun Hassan , regele Ungariei, Mathias Corvin şi Veneţia. În aceste condiţii, sultanul Mehmed II ordonă beylerbey-ului Rumeliei, Süleyman Hadâmbul să întreprindă o campanie de pedepsire în Moldova. Spre sfârşitul anului 1474, oastea turcească, alcătuită din trupele din Rumelia , trupe de ieniceri şi un contingent din Ţara Românească , pătrunde în Moldova. Sursele moldoveneşti arată că oastea invadatoare număra în total 120 000 de oameni, cifră considerată exagerată. La rândul său, Ştefan dispunea de 40 000 de luptători, între care se aflau 5 000 de secui, 1 800 de unguri şi 2 000 de poloni.
Lupta s-a dat în dimineaţa de 10 ianuarie 1475, în condiţii de ceaţă. Un detaşament dotat cu buciume, trâmbiţe şi tobe, i-a atras pe otomani într-o mlaştină, apoi artileria a început să tragă. La momentul potrivit, Ştefan a atacat cu cavaleria, în flancul drept al inamicului, stârnind panică şi învălmăşeală. Valea strâmtă a Bârladului nu a permis otomanilor să se desfăşoare, iar atacul pedestrimii, în flancul stâng al otomanilor, a decis soarta bătăliei. O parte însemnată a oastei inamice a fost nimicită , fiind capturate 100 de steaguri şi toată artileria. Resturile au fost urmărite timp de trei zile, lăsând alte victime.
Batalia de la Soci
Fără declaraţie de război, Ştefan atacă Ţara Românească, în 7 martie 1471, incepând astfel un „ război cu Radul voievod la Soci” (Cronicile slavo-române). Despre localizarea bătăliei au existat opinii diferite – fie în Ţara Românească, fie în Moldova –, dar în ultima vreme, cei mai mulţi istorici sunt de părere că Socii se aflau în judeţul Râmnicu Sărat, la graniţa dintre cele două state (aşa cum a demonstrat istoricul Constantin C. Giurescu). Confruntarea a fost puternică, moldovenii au „ucis dintre dânşii [munteni] mulţime mare. Şi toate steagurile lui au fost luate şi schiptrul cel mare al lui Radul voievod a fost luat. Şi mulţi viteji au fost prinşi atunci, care au şi fost tăiaţi. A lăsat vii numai pe doi boieri mari, Mircea Comis şi Stan Ibidem.Victoria a lui Ştefan cel Mare apare în toate sursele contemporane, moldovenii s-au întors încărcaţi de prăzi şi cu 17.000 de robi ţigani. La 13 iulie 1471 , domnul moldovean scrie suzeranului său, la Cameniţa, relatându-i faptele şi anunţându-l că Radu a construit o fortificaţie la hotarul cu Moldova.
Batalia de la Catlbuca
Noul sangeacbey de Silistra, Bali bey Malkocioglu, pătrunde cu akîngii săi în Moldova, pentru a o jefui, trecând pe un pod construit peste Prut. Grosul oştirii sale rămâne între Prut şi Nistru, el trimiţând doar avangărzile să atace. Ştefan, alături de cei 3 000 cavaleri poloni greu înarmaţi, nu s-a confruntat direct cu aceste oşti, ci le-a atras în locuri strâmte, ca să le poată lovi mai bine: „Şi astfel, fiind pretutindeni bătuţi de Ştefan, turcii au fost nevoiţi să iasă din ţara lui” (cronicarul polon Bielski).
Bătălia finală s-a dat în apropiere de Chilia, la Cătlăbuga, victoria fiind evidenţiată şi în Cronica lituaniană: „deodată oastea turcească şi hoarda întreagă cu mare strigăt i-a lovit pe ai noştri şi trei ceasuri a fost mare bătălie, când polonii au început să intre în dezordine, să plece cu toţii şi i-au dus pe turci spre rezerva moldovenilor . Acolo toţi turcii au fost înfrânţi pe capete”. Au rămas pe câmpul de luptă 8 000 de otomani şi 3 000 de creştini.
De mică importanţă, biruinţa moldovenilor a demonstrat, încă o dată, că Ştefan cel Mare poate face faţă oricărei situaţii.
Batalia de la Codrii Cosminului
Ştefan s-a folosit cu iscusinţă de incpacitatea numeroasei armate poloneze de a executa un marş în forţă. Retrăgându-se pe pe drumul Suceava-Siret-Cernăuţi-Colomeea, armata poloneză trebuia să treacă dealurile înpădurite care despart valea Siretului de valea Prutului. Hărţuind armata în retragere, Ştefan, care dispunea de un total de doar 22.000 de ostaşi, a dorit să-i provoace pe nobilii polonezi la o răbufnire pripită şi nechibzuită. Astfel, un mic contingent de moldoveni a atacat direct armata poloneză în mişcare excact în momentul când nobilii cavaleri treceau pe lânga pădurea pregătită de oamenii lui Ştefan. Crezând că este vorba de un mic detaşament, 5.000 de nobili în zale, în urmărirea detaşamentului de moldoveni au intrat drept în mijlocul capcanei pregătite de Ştefan. Armura performantă şi experienţa de luptă a cavalerilor polonezi ar fi fost suficiente pentru a face faţă la toată oastea lui Ştefan în câmp deschis, dar supraîncrederea în propria invincibilitate, combinată cu un teren împădurit şi deluros a jucat un rol nefast nobililor polonezi. Mai ales că moldovenii au tăiat copaci pe care i-au doborât între cavaleri pentru a împărţi oastea poloneză în bucăţi mici şi pentru a nu lasă loc de avânt cailor acestora. În loc să-şi folosească lăncile şi spadele pentru a măcelări o oaste de ţărani, mulţi dintre care n-aveau nici un fel de zale, cavalerii polonezi s-au pomenit înconjuraţi de aceşti ţărani între copaci doborâţi, daţi jos de pe cai cu gheoagele, şi până să apuce a întoarce spada, loviţi cu bâtele ţărnilor sau cu spadele vitejilor.
Lupta din pădure a fost extrem de dură şi sângeroasă, ducându-se pe viaţă şi moarte, însă odată cavalerii răpuşi, restul oştii poloneze nici măcar n-a fost în stare să organizeze un contraatac, câteva mii de moldoveni călare hărţuindu-le retragerea, recapturând prada şi luând prizonieri. Atingând Prutul la Cernăuţi, fugarii au trecut râul în grabă fără nici o intenţie de a se regrupa, pentru a continua fuga prin Codrii Plonini şi apoi prin Pocuţia în direcţia Stanislau şi Lvov.
Batalia de la Vaslui
„În anul 1475, Sultanul Mehmet al IIlea, impăratul turcesc, întrarmând oaste, 120 000 de oameni, şi oaste tătărească şi muntenească, să meargă cu Radul Vodă au trimis asupra lui Ştefan Vodă. Iară Ştefan Vodă având oaste gata, 40 000, şi leşii cei venise într’agiutor cu Buceţchi, 2 000, de la Cazimir Craiul, şi ungurii cei dobândise de la Mătiaş, Craiul unguresc, 5 000, leau ieşit înainte, din sus de Vasluiu, la Podul Înalt. Pre carii iau biruit Ştefan Vodă, nu aşa cu vitejia, cum cu meşteşugul. Că întâiu au fost învăţat de au pârjolit iarba preste tot locul, de au slăbit caii turcilor cei gingaşi, şi, apoi, agiutând şi puterea cea dumnezeiască, cum se vra tocmi voia lui Dumnezeu cu a oamenilor, aşa iau cuprins pe turci o negură, cât nu se vedeau unul cu altul. Şi Ştefan Vodă tocmise puţinei oameni de spre lunca Bârladului, ca săi
amăgească, cu buciume şi cu trâmbiţe, dând semn de războiu. Atunce oastea turcească, întorcânduse la glasul buciumelor, şi împiedicândui şi apa şi lunca, şi acoperindui şi negura, tăiau şi sfărâmau lunca, să treacă la glasul buciumelor. Iar din dos iau lovit Stefan Voda cu oaste tocmită, în 10 zile a lui Ghenarie, unde nice era loc de asi tocmire oastea, nice de a se îndreptare; ci, aşă, ei în de sine tăinduse, mulţi au pierit; şi mulţi prinseră vii pedestrime; ci şi pre aceia, pre toţi iau tăiat, unde, pe urmă, movile de cei morţi au strâns, şi mulţi Paşi şi sangeaci au perit; şi pe feciorul lui Isac Paşa, după ce lau prins viu, lau slobozit; şi puştile leau dobândit, şi steaguri mai multe de una sută au luat. Dacă iau bătut pe turci, au luat în gios de la Podul Înalt prin pădure, şi au ieşit unde purcede apa Smilei, în Ţinutul Tutovei; acolo, în legea lor, au dat laudă lui Dumnezeu că sau văzut ieşiţi la lumină. Iară Ştefan Vodă pornitusau după dânşii cu moldovenii săi şi acei 2 000 de leşi, şi au gonit pe turci pana iau trecut Siretiul, la Ionăşeşti, unde se chiamă Vadul Turcilor şi până astăzi. Şi acolo, deasupra Siretiului, la movila cea mare a Tecuciului, au odihnit trei zile.Atunce, întorcânduse Stefan Voda şi mergând pre apa Bârladului în sus, şi plăcândui locul intre Bârlad şi între Vaslui, întru acea laudă şi bucurie de izbândă cu noroc, ce au biruit pre turci şi pre munteni, au început a zidire biserica sfântului Ioan Înainte Mergătorul, în târg în Vasluiu, dând laudă lui Dumnezeu. Pre urmă au făcut şi case domneşti, cum se cunosc şi până astăzi. Şi, odihnind Ştefan Vodă acolo sus cu oştile sale, şi râvnind cu nevoinţă a se zidire biserica, şi alte lucruri ce arată că au făcut mai pre urmă, şi întorcânduse agiutorul Craiului leşesc cu multă dobândă, au trimis Ştefan Vodă solii săi de iau dus 36 steaguri, arătând vitejia ce au făcut, şi iau mulţămit de agiutor”.
Moldova in timpul domniei lui Stefan cel Mare
În vremea lui Ștefan cel Mare, Moldova se întindea de la Carpatii răsăriteni până la Nistru. Țăranii razesi, proprietari de pământ, erau chemați la solicitarea domnului la "oaste" în schimbul unor privilegii. Alături de ei, un rol important îl jucaucetele boierilor, care veneau cu oșteni de pe moșiile lor, și cetele târgurilor, alcătuite din târgoveți, care se puteau strânge mai repede în caz de nevoie. Oastea mare a lui Ștefan era deci o ,,oaste de țară", la vremea aceea puțini fiind lefegii.
Țara era apărată de cetăți ca Soroca, Tighina și Ceatatea Alba la Nistru, cetatea Chilia la Dunăre, cetățile Hotinului și Sucevei la Nord, spre Carpați.Cetatea Neamtului, iar pe Siret,Cetatea Noua a Romanului.
Moldova era stabilă politic și bogată. Incursiunile pretendenților la domnie erau rare, și opoziția boierilor slabă. Buna securitate a drumurilor îmbia pe negustorii italieni, polonezi sau armeni să treacă prin Moldova de la Marea Neagra spre Liov și invers, aducând din Orient mirodenii, covoare, blănuri, metale și pietre prețioase iar din Apus postavuri și arme.Vamile culese de la aceștia aduceau bani în vistieria domnească. Astfel se explică mijloacele materiale care i-au permis lui Ștefan să lupte și să construiască fără încetare în lunga lui domnie. Pericolul mare îl reprezenta însă expansiunea Imperiului Otoman, care - după cucerirea Constaninopolului la 1453, de către sultanul Mehmed al II-lea își continua înaintarea spre centrul Europei.
Politica externă a Moldovei în timpul domniei lui Ştefan cel Mare
Sotiile lui Stefan cel Mare
Ştefan cel Mare a fost căsătorit de trei ori. Prima dată, la 5 iunie 1463; aleasa a fost blonda şi preafrumoasa Evdokia din Kiev, sora cneazului Simion, vasal al regelui Poloniei. Aceasta a murit în 1467Cinci ani mai târziu, în septembrie 1472, Ştefan se căsătorea cu Maria de Mangop, urmaşa familiei imperiale bizantine. În preajma Crăciunului lui 1477, s-a stins şi ea din viaţă, se pare chinuită de infidelităţile şi aventurile soţului. Căci, încă din 1471, pe când Ştefan le luase prizoniere pe soţia şi fiica domnitorului Radu al Munteniei, moldoveanul a fost vrăjit de frumuseţea copilei Maria Voichiţa, de care s-a îndrăgostit iremediabil. De abia spre 1480 va avea loc căsătoria dintre cei doi, Maria fiind cea care îi va rămâne alături până la moarte (a mai trăit pănă în 1511).
 |
| Evdokia Olelkovici |
 |
| Maria de Mangop |
 |
| Maria Voichita |
Relaţiile cu Polonia la începutul domniei
La începutul domniei sale Ştefan îşi orientează linia politicii externe spre Polonia Jagiellonă. Regele polonez şi mare cneaz lituanian Cazimir al IV-lea, pentru a slăbi Ţara Moldovei, se străduia să PROFITE de conflictul pentru domnie dintre Petru Aron şi Ştefan. Însă domnul moldovean n-a aşteptat dezvoltarea conflictului din partea Poloniei, ci a luat iniţiativa, efectuînd în anii 1458-1459 incursiuni în părţile sudice ale Regatului Polonez. Atacurile militare rapide ale oştilor moldoveneşti asupra pămînturilor poloneze l-au silit pe Cazimir să încheie un acord cu Moldova – în aprilie 1459 – şi să-l expulzeze pe Petru Aron din ţară. În 1462 Ştefan Vodă a acceptat omagiul de vasalitate regelui polon care a întors Moldovei Hotinul. Jurămîntul de credinţă regelui polon şi mare cneaz lituanian Cazimir al IV-lea, Ştefan la dat în tabăra militară de la Colomeia.
Relatiile cu Regatul Ungariei
Relațiile cu regele Ungariei s-au acutizat în jurul anului 1467. Pretendentul la tron, Petru Aron era adăpostit de câțiva ani în Ungaria, unde se refugiase după jurământul de vasalitate prestat de Ștefan față de Polonia.
 |
| Matia Corvin |
Poziția regelui Matia față de Ștefan era neschimbată, anume pretenția omagiului și supunerii din partea domnului moldovean. Acesta, închinat regelui polon, a profitat și de conflictul ivit între Cazimir al IV-lea și Matia Corvinul, regele polon pretinzând pentru sine coroana Ungariei. În 1467 Ștefan a sprijinit răscoala sasilor și a marii nobilimi transilvănene împotriva regelui Matia.După ce acesta a redobândit controlul asupra situației, unii dintre capii răscoalei s-au refugiat la curtea lui Ștefan. Matia Corvinul a profitat de venirea sa din Ungaria în Transilvania însoțit de o oaste compusă din 8.000 de călăreți și 4.000 de pedestrași, și a intrat în Moldova cu scopul de a tranșa problema moldoveană în favoarea intereselor ungare. A adus cu el doi pretendenți la tron. În timpul campaniei regale ungare împotriva sa Ștefan s-a confruntat și cu o răbufnire a opoziției partidei boierești ostile. După un moment de negocieri la Roman, oastea regală a luat prăzi în animale și oameni din teritoriile prin care a trecut și s-a așezat la Baia, aproape de trecătorile spre Ardeal.
Relatiile cu Muntenia
Prevăzînd că va avea în curînd de luptat cu Turcii, Ştefan voia să aibă în Muntenia (Ţara Românească) un domn prieten, în locul vasalului turcesc, Radu cel Frumos. În anul 1470 Ştefan începu ostilităţile, prădînd Ialomiţa şi arzînd oraşul Brăilei (la 27 februarie, în "marţea brînzei"), dar îndată Turcii au răspuns, trimiţînd pe Tătari în Moldova. Ştefan se îndreptă atunci împotriva noului duşman şi-l învinse în dumbrava de la Lipnic, pe rîul Nistru. După alte ciocniri cu Radu cel Frumos, acesta fugi la Turci (în noiembrie 1473, Ştefan cucereşte cetatea Dîmboviţei de la Bucureşti), iar Ştefan puse în scaunul Ţării Româneşti pe aliatul său, Laiotă Basarab.
Relaţiile cu Polonia spre sfîrşitul domniei
În anul 1497 regele Poloniei, în fruntea unei oşti de circa 80.000 de oameni, a pătruns în Moldova, avînd drept obiectiv cucerirea capitalei ţării, Suceava, care a rezistat asediului de trei săptămîni. În asemenea condiţii, regele Ioan Albert încheie un armistiţiu cu Ştefan cel Mare, conform căruia polonezii urmau să renunţe definitiv la acţiuni militare contra Moldovei şi să se retragă pe drumul pe care veniseră, pentru ca armata polonă “să nu mai strice ţara pre alt loc”. Regele, însă, nu a respectat condiţiile armistiţiului şi domnul ia decizia să-l pedepsească. Lupta decisivă s-a dat în ziua de 26 octombrie 1497 în codrii Cosminului. Atacul moldovenilor a fost atît de neaşteptat, încît trupele poloneze, care se deplasau pe drumul îngust din pădure, au suferit pierderi mari: “Şi lovindu-i din toate părţile şi năruind copacii cei înclinaţi asupra lor, – povesteşte Grigore Ureche, – multă oaste leşească a perit” .Victoria a fost totala. În vara anului următor, pentru a-l pedepsi pe regele polon, care îi invadase ţara, şi pentru a-l face să se împace cu Moldova pe picior de egalitate, Ştefan cel Mare a întreprins o expediţie în Polonia, ajungînd pînă aproape de Lvov. Ameninţat în acelaşi timp de otomani şi de tătari, care prădau regiuni întinse din ţara sa, Ioan Albert, sfătuit şi de fratele său Vladislav, regele Ungariei, a încheiat în 1499 pace cu Ştefan. Suzeranitatea, de altfel nominală a Poloniei asupra Moldovei, lua sfîrşit. La începutul sec. al XVI-lea relaţiile de pace ale Moldovei cu Poarta continuă. După ce bătrînul voievod cucereşte Pocuţia, luînd-o în stăpînire, relaţiile dintre Moldova şi Polonia se înrăutăţesc, în această perioadă ele rămînînd încordate în toată prima jumătate a veacului.Vasalitatea fata de Ungaria
Așteptându-se la o nouă confruntare decisivă cu turcii, în condițiile în care polonezii nu erau pentru război, Ștefan s-a închinat prin delegați regelui maghiar, Matia Corvin. Omagiul față de regele maghiar a fost materializat prin ajutorul dat de unguri în a doua mare confruntare cu turcii. În 1476 Ștefan a fost înfrânt de armata sultanului, dar acesta s-a retras după ce nu a reușoit să ocupe cetățile din nordul țării, nu a mai avut aprovizionare cu hrană pentru oaste și din cauza apropierii aostei maghiare. Ideea de cruciadă s-a reaprins la curtea maghiară, regele fiind angrenat și pe frontul bosniac. La sfatul domnului moldovean, Matia l-a înscăunat pe Vlad Țepeș în Țara Românească, care a sfârșit tragic după scurt timp.
Ștefan a primit de la Matei două feude în Transilvania, Cetatea Ciceului și Cetatea de Baltă, unde și-a numit proprii pârcălabi. În 1483 s-a negociat o pace între sultan și Matia Corvin, în care, din neatenția redactorului maghiar, cancelarul, a fost uitată o clauză care să protejeze Moldova. Încheierea păcii între turci și unguri l-a readus pe Ștefan la obediența față de polonezi. Spera să poată rezista presiunilor otomanilor, care doreau cele două cetăți de la Marea Neagră. În 1480 a fost încheiat un acord cu turcii, prin care Ștefan a acceptat plata tributului. În ciuda acestui fapt, turcii au ocupat cele două cetăți în 1484. Ștefan a sperat în ajutorul regelui polonez și a prestat personal omagiul la Colomeea în septembrie 1485. În acest timp o oaste otomană a adus în țară un pretendent, care nu a reușit să se impună. În cele din urmă în 1487 Ștefan a acceptat din nou plata tributului către Poarta Otomană.
După 1489 relațiile lui Ștefan cu Polonia s-au înrăutățit din cauza supunerii domnului moldovean față de regele Ungariei. Chiar dacă după 1490 în Ungaria era un rege din dinastia poloneză a Iagellonilor (Vladislav al II-lea), regele polonez Ioan Albert nu a renunțat la planurile de a readuce Moldova sub obediența sa. În 1494 el a plănuit înlocuirea lui Ștefan cu Sigismund, fratele mai mic al regelui Poloniei. Pretextul oficial al campaniei poloneze din Moldova din 1497 era eliberarea cetăților Chilia și Cetatea Albă. Asediul Sucevei a eșuat. În același timp, Ștefan a fost ajutat de 2000 de ostași turci și de 12000 de ostași maghiari. În fața presiunilor militare și diplomatice, Ioan Albert al Poloniei a abandonat planul de înlăturare a domnitorului moldovean. Pe drumul de retragere, Ștefan l-a atacat pe regele polonez la Codrii Cosminului în 26 octombrie 1497. Ca represalii, în anul următor Ștefan și-a trimis oștile pentru pradă în Polonia. După repetate schimburi de solii și cu medierea Ungariei, între Moldova și Polonia s-a încheiat o pace în 1499.
 |
| Stema lui Stefan cel Mare |
Sfarsitul Domniei
 |
| Mormantul lui Stefan cel Mare de la Manastirea Putna |
Ultimii ani de domnie au fost ani de pace. Cel care spunea în actele scrise că este din mila lui Dumnezeu domn al Țării Moldovei a zidit 44 mănăstiri și biserici, conform tradiției, după fiecare luptă câștigată o biserică. Bătrân și bolnav de gută, i s-a amputat un picior la care aparuse o cangrena de pe urma ranii capatate la asediul Chiliei din 1462. Exista opinii ca decizia luata de doctori adusi din Italia i-a grabit moartea cu cateva luni. După o domnie îndelungată de 47 de ani - neobișnuită pentru acele vremuri - a decedat la 2 iulie 1504.
În cursul domniei sale Moldova a cunoscut o înflorire fără precedent. Luptând de la egal la egal cu vecini mai puternici, Ștefan cel Mare a reușit să impună Moldova ca un stat cu drepturi aproape egale. Dar odată cu modificarea tehnologiei războiului (introducerea pe scară largă a armelor de foc, scumpe și greu de fabricat) Moldova, cu o populație și resurse limitate, nu a mai putut ține pasul cu acești vecinii. In conflictele cu turcii Stefan a beneficiat si de faptul ca, in cursul domniei lui, Imperiul Otoman a avut de luptat cu adversari puternici si pe alte fronturi: Skanderbeg in Albania, Uzun Hasan in Asia Centrala, cetatile genoveze Caffa si Mangop in nordul Marii Negre.
Stefan cel Mare si Sfant
Poporul simte, de dincolo de mormânt, dragostea pe care cel mai mare voievod român i-o poartă. De aceea, românii pleacă şi azi genunchiul în faţa sfântului nostru voievod. Îl roagă să mijlocească la Dumnezeu pentru mântuirea neamului. Îl imploră să vegheze pentru ca ţara să nu fie sfâşiată şi împărţită între străini, apele şi pământurile să nu fie otrăvite prin tot felul de exploatări ale rezervelor noastre naturale, familiile să nu fie distruse prin flagelul avortului şi al sodomiei, românii să nu-şi piardă credinţa în Dumnezeu şi dragostea de ţară. Pentru ca România să rămână a Românilor.
 |
| Biserica Patrauti |
 |
| Biserica Sfântul Nicolae din Dorohoi |
 |
| Manastirea Putna |
|
| Manastirea Neamt |
 |
| Manastirea Voronet |
Se spune că la Judecata de apoi Sfântul Voievod Ştefan va răsplăti tuturor celor ce s-au jertfit pentru credinţa strămoşească, pentru ţară şi neam. Să ne facem vrednici de această răsplată, apărând cele din urmă redute ale unui neam umilit şi îngenuncheat.
 |
| Biserica Sfintii Apostoli Petru si Pavel din Husi |
 |
| Biserica Sfantul Ioan din Vaslui |
La poalele Carpaţilor,
Sub vechiul tău mormânt,
Dormi, erou al românilor,
O! Ştefan, erou sfânt!
Ca sentinele falnice
Carpaţii te păzesc
Şi de sublima-ţi glorie
Cu secolii şoptesc.
Când tremurau popoarele
Sub aprigii păgâni,
Tu le-apărai cu braţele
Vitejilor români.
Cu drag privindu-ţi patria
Şi moartea cu dispreţ,
Măreţ în sânul luptelor,
Şi-n pace-ai fost măreţ.
În cer apune soarele
Stingând razele lui,
Dar într-a noastre suflete
În veci tu nu apui!
Prin negura trecutului,
O! soare-nvingător.
Lumini cu raze splendide,
Prezent şi viitor.
În timpul vitejiilor,
Cuprins de-un sacru dor,
Visai unirea Daciei
Cu-o turmă ş-un păstor;
O! mare umbră-eroică,
Priveşte visul tău:
Uniţi suntem în cugete,
Uniţi în Dumnezeu.
În poalele Carpaţilor,
La vechiul tău mormânt,
Toţi în genunchi, o! Ştefane,
Depunem jurământ:
"Un gând s-avem în numeleRomânului popor,
Aprinşi de-amorul gloriei
Ş-al patriei amor!"
(Imn lui Stefan cel Mare-Vasile Alecsandri)
BIBLIOGRAFIE:
- WWW.WIKIPEDIA.ORG
- CLIO-SCURTE ISTORII
- WWW.ENCILOPEDIAROMANIEI.RO
- WWW.ISTORIA.MD
- WWW.HISTORIA.RO
